Practicile mele

Practica in vremea comunista era de doua feluri: practica in productie si practica agricola. Despre amandoua vreau sa scriu, ca merita.
Practica agricola era destinata educarii prin munca si pentru munca a studentilor. Ei trebuiau sa stie ce inseamna munca la camp, pentru a pretui si mai mult painea, valoarea bobului de grau. Nu stiu cat de educativa era acea practica din moment ce studentiilucrau de dimineata poana seara, in timp ce satenii rezemau gardul bodegilor sau petreceau la nunti si le cantau mauzicile tot timpul. Strateau la poarta si uneori mai si radeau de noi, cei veniti sa le facem treaba.
Am facut astel de munci agricole la:
Niculitel a fost primul meu loc unde am fost cu studentii in practica. Eu lucram cu studentii de anu al V-lea si deci cu acestia mergeam la Niculitel. Unii dintre ei erau cu cativa ani mai mari decat mine. Mi-am dat seama de asta si nu am incercat nicio clipa sa fac eu pe desteptul cu ei. Am incercat si am reusit sa am relatii civilizate si mai ales sa dialoghez franc, aratandu-le ca ii respect, fara sa cer expres respectul lor. daca mi-l acorda, bine, daca nu, tot bine. Era acolo un tip de vreo 30 de ani, baschetbalist, care mi-a zis intr-un context: unde scuip, nu ling. I-am cerut sa-mi traduca si i-am spus ca asta mi se potriveste mie. Am ramas intr-o buna relatie ani de zile. Au mai fost si alte intamplari, iar discutiile mele cu acei barbati maturi s-au limitat in a-i ruga sa fie mai atenti sa nu se expuna caci la tara, lumea nu intelege prea bine cu=m sta treaba cu libertatea de expresie, totul trebuind cu grija acoperit, chiar daca e noapte. Acolo am vazut ca timpul curge altfel, mai ales dupa ce tulburelul isi face efectul. Si caruta cu masa de dimineata vine mai agale, si carutasul este mai vesel. Totul are alte dimensiuni. Norocul meu este ca nu-mi place vinul varsat. Il detest de cand stiu ca se face mana intai, mana a doua cu apa si zahar si tot asa. De aceea mi-am pastrat si sanatatea, caci tulburelul face mari deranjamente si nici n-am ajuns subiect de discutie. Pentru faptul ca am lucrat cot la cot cu studentii, am discutat, am mai spus bancuri si eu zic ca saptamanile au trecut foarte repede, iar in ASE m-am salutat cred cu toti cu care am fost la cules de struguri.
Poietroiu era o comuna care avea un IAS celebru. Era celebru si datorita lui Dumitru Dumitru, Erou al Muncii Socialiste, care in ziua de 23 August a murit pe drum spre Bucuresti unde urma sa i se faca o interventie chirurgicala. Comuna era in doliu cand am ajuns noi in practica acolo. Ne-am intrat in rol si cu grupa mea de studente am pornit la treaba. Adica la adunat seminte de pepeni pentru export, seminte ce se obtineau mancand pepeni, nu folosind o masina care deteriora samanta. Acolo am cunosct un tractorist care se numea tot Ion Ivan si de la care am invatat sa conduc tractorul, un UTOS nu mai stiu cat. Tot acolo am vazut ce inseamna saracia Baraganului. camurile sunt imense dar pamantul este arid, bate vantul si chiar daca erau irigatii tot nu faceau fata. N-am vazut case deosebite. De acolo multi barbati erau plecati la munca in Iraq sau Syrira. Era o problema cu apa acolo dar s-a rezolvat. Mai dificil a fost pentru mine ca singurul barbat, cu facutul unui dus, dar seful contabil, om foarte dinamic m-a ajutat si am trecut cu bine peste acest hop. Am reusit sa evit ca studentele cu care eram la munca sa fie duse la depanusat, facand schimb cu niste militari, in schimbul unui camion de pepeni, cu conditia sa returneze semintele. Lucru care s-a facut spe satisfactia generala, inclusiv a locotenetului care ii coordona.
Traianu a fost experienta cea mai fericita ca practica agricola din viata mea. In primul rand pentru ca am nimerit cu prietenii mei profesorii Vasile Nica si Gheorghe Sabau, iar studentii nostri au fost echipe de aur de 24 de carate. erau niste tineri de exceptie, oameni invatati cu munca, veniti din armata si aveau un comportament absolut remarcabil. Scoteam la sfecla furajera cu ei in camp de dimineata pana seara. Uneori mergeam in comuna Cerna sa bem un suc. Era o liniste absoluta in camp si pe drum la intoarcere se auzea ecoul pasilor nostri. Atat de multumiti au fost sefii de la IAS Traianu, incat spre final ne-au organizat o excursie in delta Dunarii si la Manastirea Cocos, unde am cunoscut un calugar cu doctorat in India. ca sa ne asigure igiena, s-a organizat o plecare la o baie publica intr-un mic orasel, unde de-a valma ne-am spalat cu apa cam fierbinte, dar facea toti banii, pentru ca in camp era numai praf. Mai faceam unele plimbari cu vasile Nica pe dealurile sterpe din imprejurimi si ne imaginam ce-ar fi insemnat daca acolo ar fi fost paduri. Or fi fost vreodata paduri? La plecare am primit cu totii cate o prima, din care eu mi-am cumparat un stilou Schaffer cu penita de aur si ori de cate ori il priveam, imi aduceam aminte de cat de frumos a fost la scos de sfecla daca atmosfera era exceptionala.
Zimnicea de mai multe ori. Erau acolo 4 ferme. Le-am frecventat pe toate in ani diferiti. Prima data am ajuns la ferma 2 cu colegul Ioan Odagescu. Imi aduc aminte ca am pescuit peste pe canalul de irigatii si l-am fript pe niste tabla. In alt an am ajuns la ferma 3. In alt an eram la ferma 4, unde aveam musafiri oficialitati din urbe, bineanteles pentru a pleca cu ladite de struguri. in 1988 am ajuns cu ARO 244 al meu in baza de practica. Stiam ca sunt controale severe pe drumul national si daca te prindeau cu ceva, direct la zdup. Circula folclorul ca un militian si-a bagat mama la parnaie in Alexandria pentru un stiulete luat din tarla. L-am cunoscut pe tip si nevinovat, cand a vazut ca in ARO nu am produse agricole, mi-a zis ca nu se face sa plec cu mana goala din Zimnicea. Am zambit si i-am zis ca stiu ca daca esti prin furand se confisca masina. Peste ani l-am intalnit. Era schimbat si ajunsese vai de capul lui, pentru ca toate usile ii erau inchise. Exagerase si excesele au costuri dureroase. la ferma 1 am ajuns cu 12 studenti si intamplarea a facut sa fim toti cei de la programare, adica Apostol, Rosca V si cu mine. Explicatia am avut-o multi ani mai tarziu. Trebuia sa promoveze o persoana si daca ramaneam noi acolo nu se finaliza fericita o reexaminare. Asa ca solutia fina, eleganta si marsava a fost exilarea dusmanului. dar m-am inteles foarte bine cu cei 12 pentru ca erau tineri de mare caracter si priceputi in a face salata de vinete, caci fermele de acolo aveau pe langa vita de vie si legume. Numai ca trebuia sa alergi mult pentru a gasi rosii si vinete de salata. La cules de struguri nu am avut niciodata carnetel si liste. Eu ma urcam pe bena si ridicam galetile. Faceam sport si ma si bronzam. Odata o sefa de ferma cam habotnica m-a intrebat cate ladite de struguri am stans. Am facut calculul inmultind numarul de studenti cu 100 si am spus ca sunt cam 3950 -4000 de ladite. S-a mirat si s-a dus sa le numere. I-au iesit, imi aduc aminte 3994. Era socata, dar eu am avut multumirea ca trecea timpul fara apasari foarte mari, ci intr-o atmosfera buna. Dupa multi ani cand m-am reantalnit cu foste studente de la acele practici de la Zimnicea, toate si-au amintit cum la 6,30 dimineata mergeam in fata dormitoarelor si ziceam: fetele, e ceaul 6,30! trezirea... P ele le apuca rasul si asa incepeam ziua. Nu s-a intamplat niciodata ca o persoana cu probleme de sanatate sa iasa in camp. Au fost ani cand s-au organizat foc de tabara. Aveau acolo niste lautari si imi aduc aminte cum intr-o seara a venit un acordeonist care a cantat ceva cu Balanel, Balan Balan si mai era acolo ceva cu un hot de vanator. L-a impresionat foarte tare melodia acesta pe profesorul D. Marin, cel care coordona practica pe intregul IAS Zimnicea.
Murfatlar a fost baza de practica unde am lucrat cu niste studenti numai unu si unu prin ce erau parintii lor. Nu stiu cum am ajuns eu sa colaborez cu odrasle de persoane cu pozitie sociala foarte importanta, colonei, generali, functionari inalti in zona afacerilor externe. Unii dintre ei fumau tigari superlongi si negre la ciuloare. Altii aveau trabuc. cand sa plecam la munca in prima zi a venit un tinerel cu mustata pe buza si m-a luat la intrebari. Vroia detalii. I le-am dat si a ramas descumpanit. Mai tarziu am aflat de la el ca impreuna cu amicii lui pusesera de o razmerita mica-mica de tot. Asa ca am plecat la cules de struguri. Erau niste struguri cu bobul plin de zeama si foarte strans grupati. Nu stiu de posirca se facea din acel tip de struguri dar trebuiau culesi. Un inginer mi-a explicat despre ce si cum, dar problema nu m-a interesat niciodata, pentru ca stiam ca vinurile se fac din tot felul de chestii chimice, asa ca teoria lui nu tinea. In plus, se lauda cu ce pleaca la export. dar eu zic ca daca cineva nu se respecta pe el, nu are cum sa respecte pe altii. Asa ca munceam cot la cot cu tinerii mei colaboratori. S-a intamplat ca un student sa raceasca si i-am facut propunerea de a pleca spre Bucuresti. A refuzat. Tinerii au lucrat pentru ca lucram cu ei, nu i-am apostrofat de niciun fel si cand am terminat ne-am strans mainile si cand ne-am reintalnit in anul terminal, la programe aplicative, ne-am adus aminte cu placere de acele timuri si mai ales de faptul ca diecare din noi cauta sa se bronzeze cat mai bine in vie.
Nazarcea e locul de care ma leaga o serie de amintiri interesante, de prin 1983. Eram secretar BOB la seria A si pe acesta functie am mers doua saptamani la IAS Nazarcea sa facem practica. agricola. Era o baza foarte mare de practica. IAS Nazarcea se zicea ca avusese un profit de 4 miliarde de lei, 5 lei fiind un dolar american. Eram multi acolo, cadre didactice cat cuprinde, seful nostru era conferentiaul Ioan Avram, de la catedra de Economie Politica, proaspat reintors de la un post diplomatic. Erau acolo conferentiarul Traian Mitran, lectorul Ilie Gavrila, lectorul Mircea bacescu, asistentii Adriana Ionescu, Magdalena Stanciu, Ioan Odagescu, Gheorghe Stoica, Gheorghe Oprescu si inca. Eu am fost repartizat sa lucrez cu o echipa de fete care treceau in anul al patrulea si-moi amintesc de Iulia Traistaru, care peste ani a devenit profesor in Politehnica si i-a fost profesoara fiului meu, lucru de care am aflat vreo 10 ani mai tarziu, cand fiul meu vorbea cu prietenii lui despre o profesoara Iulia Traistaru, care a terminat cu 10 in ASE. Timpul a trecut si am plecat spre Bucuresti. N-a fost sa fie, pentru ca m-am intors sa preiau o grupa de studenti de anul intai, care intrasera in conflict cu cel care ii coordona. Iar eu pe pozitia de secretar BOB trebuie sa rezolv ca erau pe miosia mea si acel cadrul didactic dar si grupa de studenti, seria A. Am ajuns acolo. M-am intalnit cu tinerii si le-am explicat ca nu am cum sa-i constrang, pentru ca ei sunt in anul intai, iar eu lucrez cu studentii din anul al patrulea. Asa ca vreau sa colaboram. Mi-am luat galeata si i-am invitat sa ma urmeze. Socul lor a fost mare cand a vazut ca nu am carnetel sa notez ce face fiecare, ci lucrez cot la cot cu ei. Era printre ei un student mai copt, care n-a lucrat un tim, fuma si ma privea de sus. Nu i-am zis nimic. La un moment dat a venit la mine si mi-a zis: m-ai invins. I-am cerut sa-mi explice. El astepta sa ma iau de el si el avea pregatite vorbele. El declansase conflictul cu precedentul coleg. Lasandu-l in pace, i-am luat arma de atac. A venit, a lucrat si am ramas prieteni. I-am coordonat lucrarea de diploma. Duminicile erau un calvar dar faceam cros, mergeam la mamaia la Hotel parc la bazinul de inot. Era o atmosfera de lagar creata si intretinuta de niste politruci. Imi amintesc cum directorul IAS-ului, venind la noi, a zis ca am facut treaba buna si va taia un berbecut sa-l faca la protap. Un nefericit l-a intrebat de unde are el bani sa-i risipeasca asa. L-am vazut pe director cat de scarbit a plecat de langa respectivul. In acea baza de practica am facut si un maraton Nazarcea - Poarta Alba si retur, cu Mihaita Coroiu, student in anul al patrulea. Dupa incheiere, de teama am mers de am inotat, dar n-am facut febra musculara. la intoarcere in autobuz erau niste ursar care beau vin. M-au invitat, i-am onorat cinstindu-ma din sticla lor. Unul avea un sis cu lama foarte stralucitoare. Ne-am despartit prieteni. Toti erau blonzi, aveau mustati intoarse, camasui albe si palarii maron. Miroseau a tutun fin. Femeile lor nu erau cu ei in autobuz.
Odobesti este locul de practica cel mai mizerabil din cate am vazut si ma refer aici la ferma 10 condusa de un inginer stuppid, care a reusit sa ma jigneasca intr-un hal de nedescris. Vorbea despre galbena de Odobesti in sus Galbena de Odobesti in jos. I-am zis sa-mi arate si mie despre ce e vorba. ca sa faca el pe grozavu, mi-a trimis in camera un bidon de cinciu litri de o posirca nenorocita, tulbure. Bineinteles ca asa cum a pus-o tot asa a luat-o. Mi-a zis de ce nu am baut. I-am raspuns ca inca mai am respect fata de mine si ca in niciun caz eu nu beau vinuri varsate, neprelucrate. Mi-a zis ca cele de crama sunt pentru export. I-am zis sa fie sanatos. dar faptul ca a incercat sa forteze o tanara din echipa unui alt coleg sa ramana la un conac cu el, deja sarise calul. Practica s-a terminat urat. Seful avea niste chichite cu paturi, cani si linguri care disparusera. Noroc ca eu fixasem cu studentii sa punem la masa de prans tot ce castigaseram cu o zi inainte. Asa ca noi mancaseram barem friptane, in timp ce colegii ceilalti asteptau sa incaseze bani adevarati. Au plecat cu mana goala. Stiam ca asa se intampla in zonele viticole. Sefii erau mari hoti, cu totii. Dupa revolutie am gasit in magazin sticle de vin cu galbena de Odobesti. N-am sa inteleg de ce seful acela era asa de entuziasmat, ca vinul cumparat de mine era atat de banal, incat niciodata n-am mai aruncat banii pe o porcarie ca aia.
Practicile in productie se desfasurau pe perioada unei luni, in iulie si am coordonat astfel de activitati la:
Cluj este orasul unde in iulie 1972 am plecat cu aproximativ 100 de studenti sa faca practica la intreprinderi precum: Fabrica de bere, Intreprinderea de incaltaminte Clujana, Intreprinderea Carbochim, Fabrica de dulciuri Feleacul si Intreprinderea de portelan Iris, ICL Alimentara si Fabrica de cosmetice. Cate dintre acestea mai exista azi? Si cand ma gandesc ca unele erau mandria romanilor! Am avut ocazia sa aflu lucruri noi. La Clujana am parcurs cu un inginer intreg fluxul si am vazut grija cu care erau sortate pieile si modul in care se croiau si se coseau toate tipurile de incaltaminte. Era ceva special si aveam ocazia sa vad cum se fabricau pantofii cu care ma incaltam, pentru ca eu am purtat numai pantofi Clujana pana la revolutia din '89. La toate intreprinderile mergeam si vedeam cum studentii se integrasera frumos acolo si mi se vorbea cu mare respect de ei. La Feleacul am avut surpriza sa intalnesc un domn care avea o documentare absolut speciala. Mi-a dat clasa cu fisele lui biubliografie din care am deprins niste detalii care imi sunt utile si in ziua de azi. Unul dintre studenti se numea Seretcu Laur. Mi-a placut numele Laur si am reusit sa o conving pe sotia mea ca daca vom avea un baiat, Laur sa se numeasca. Asa a fost si baiatul meu Laur Ivan se numeste. La colocviul de practica a venit domnul profesor Ion sacuiu, probabilistul de mare tinuta si studentii au fost examinati, obtinand note foarte bune. Toti lucrasera cu maxima seriozitate. Stand la caminul Universitatii babes-Bolyai, am avut ocazia sa-l cunosc pe tanarul doctorand de atunci Strefan Maruster, marele profesor de metode numerice de mai tarziu de la Timisoara. In luna aceea cat am stat la Cluj mi-am dat seama ca viata universitara inseamna altceva. L-am revazut pe colegul de armata Viorel Beju si domnul profesor de statistica m-a primit si am discutat cateva minute bune cu domnia sa, evidentiindu-mi marea sa clasa, exact ce gasisem si eu la conducatorul meu de doctorat.Din Cluj mi-am cumparat timbre caci i-am identificat pe filatelisti. L-am regasit pe absolventul eminent Ladislau Nagy si mi-am dat seama ca voi veni cu mare drag in acest universitar adevarat. Asa s-a intamplat de fiecare data cand s-au organizat simpozioanele de informatica. Clujenii nu iarta nimic si un clujan m-a dus la Biblioteca Universitara si mi-a aratat ca niste carti cu care un ins se lauda in Bucuresti, acolo era puse la capitolul glume matematice. Dusul si intorsul le-am facut cu avioane ruseti cu elice, in care se resimteau dus golurile de aer. cand m-am intors din practica de la Cluj, ma astepta o mare surpriza: eram dat afara din catedra. Neavand capacitatea de a ma teleporta, lipsisem la sedinta de catedra a lui MM care afland ca un asisten stagiar lipseste, a decis scoaterea mea din invatamant. Nimeni nu a avut curajul, nici cel care m-a trimis, sa se ridice sa spuna ca nu lipsesc de capul meu. Despre asta voi vorbi in capitolul Vara fierbine a lui '72
Pitesti - DJS avea sediul in centrul orasului, destul de aproape de cladirea postei, la inceputul strazii Exercitiu. Erau acolo multi dintre ei care ma coordonasera pe mine in practica atunci cand eram student. Ma stiau si ii respectam, asa ca m-au ajutat foarte mult sa solutionez dintre problemele dificile care apareau caci aveam in indrumare fosti colegi de camera din studentie, care nu prea aveu chef sa faca ceea ce li se cerea. Eu eram numai indrumatorul de practica, fiind asistent stagiar nu aveam drept de a da note si de aceea trebuia sa depun eforturi mari sa-i conving sa faca ceea ce aveau in programa, ca atunci cand venea profesorul sa finalizeze, sa obtina rezultate bune, fara a se trage concluzia ca am venit sa-mi vad copii, de a caror crestere se ocupau socri, ce locuiau in Pitesti.
IIRUC Bucuresti era renumit ca loc unde se face practica serioasa. Asta pentru faptul ca unii dintre inginerii de acolo aveau ore la studentii de la Informatica Economica. S-a intamplat ca in acel an sa fie achizitionate calculatoare personale Olivetti, pentru ICECHIM si sa vina sa vada cum lucreaza Elena ceausescu. Bineanteles ca trebuia un intreg ritual parcurs. Adiva sa aiba niste studenti si niste pionieri care sa se invarteasca pe langa cei care manuiau calculatoarele, adica sa fie de decor. Asa am ajuns sa-l aduc pe fiul meu din clasa a opta, pionie batarn, sa faca parte din persoanele care stateau in sala cu cele doua PC-uri, care zivea lumea ca faceau 5000$ fiecare. A venit, a vazut, a plecat. Totul a durat numai cateva minute. Pionierii au ramas sa se joace pe cele doua calculatoare caci aveau si un joc cu atletism. Am vazut ceva cu saritura cu prajina, facut cu modelare matematica, saritura fiind struct dependenta de puterea cu care jucatorul facea nu stiu ce cu un mouse mdecanic parca, dar in orice caz, foarte primitiv. Si practica aceea a decurs bine, pentru ca aveam ceva experienta si fiind asistent titular, cu doctorat, deja dadeam note si statnd cu studentii acestia erau interesati in a invata cat mai multe. Nu m-am mirat ca au luat note asa mari. Nici la decanat nu a fost o surpriza mare.
ICI Bucuresti a fost marea mea provocare. Intram acolo nu ca un asisten care vine la biblioteca sau vine sa lucreze la un material sau vine la BNP la prietenii lui, ci in calitatea mea oficiala de coordonator de practica. Aveam ocazia sa intru in diferite laboratoare, sa stau de vorba cu cercetatori, la care nu as fi avut acces in ruptul capului. Acolo lucrurile eraqu foarte clare. Lumea nu umbla pe holuri aiurea si tocmai de aceea trebuiau respectate niste reguli stricte. In sala de consiliu au fost primiti studentii, li s-au repartizat cercetatori. Norocul meu era ca publicasem niste materiale in Buletinul Roman de Informatica si fiind ca singurul din ASE cu astfel de antecedente, ma stiau unii dintre cercetatori. Studentii au invatat multe acolo si unii chiar s-au angajat dupa ce au terminat facultatea in ICI. Cu unii dintre ei am colaborat cu diferite ocazii si cu altii ori de cate ori mergeam la ICI si-i intalneam schimbam cateva vorbe nu neaparat din obligatie sau de forma.
IMGB era lucul prin fata caruia treceam cand faceam cros zilnic. Asa ca intrarea in oficiul de calcul sa-mi vizitez studentii era o halta in drum spre locul unde finalizam alergarea. Practica acolo avea o caracteristica: studentii vedeau ce inseamna informatica intr-o uzina in care au loc procese de productie, unde totul este intr-o continua miscare. Din discutiile cu unii dintre studenti, le-a facut o puternica impresie un sef de acolo, care cu mult tact i-a introdus in problematica, le-a aratat ce inseamna sa faci programare pentru a folosi la ceva, cum este sa fii judecat de altii, mai ales cand ceea ce ai facut tu nu este ceea ce asteptau cei care ti-au explicat ceva si au primit altceva. Am avut senzatia ca multi dintre studenti la sustinerea colocviului de practica au devenit mai maturi si spre surprinderea mea, la unii dintre ei la examenul de diploma am vazut aplicatii de sistem informatic pentru sectii din IMGB. Mi-am zis ca acea practica nu a fost formala, ci si-a atins obiectivul, adica sa-i familiarizeze pe tineri cu productia reala.
CIPA Rm. Vilcea a fost practica din care si eu am folosit foarte mult. Aveam un contract de cercetare si lucrasem cu studentii de la sectia de Cibernetica, Coman Sergiu, fiind unul dintre studentii care facusera deplasarea la acea baza de practica. Erau niste studenti de exceptie, drept care mi-am definit o strategie clara pentru a utiliza ceea ce fac ei pentru solutionarea problemelor din contract. Imi propusesem chiar sa fie platiti pentru ca erau bani alocati pentru niste activitati. Numai ca legile coomuniste interziceau ca studentii sa fie platiti din cercetare... Asa ca o luna de zile studentii au lucrat sistematic sub stricta mea supraveghere, caci aveaqm interesul ca sa iasa bine contractiul care viza o optimizare de proces de productie la sectia PVC. eram foarte multumit de ce se petrecea acolo si la final le-am multumit si am folosit inregistrarile pentru estimarea parametrilor modelelor si pentru simularea de procese. rezultatele au fost acceptate de cei de la CIPA si un timp modelele acelea au fost utilizate acolo pentru programarea produciei. A fost o experienta nu sa coordonez practica, ci sa colaborez cu acei studenti. Pentru ca erau studenti care treceau in ultimul an de facultate dovedeau o maturitate speciala si se discuta cu ei pe probleme foarte exacte. Eu eram undeva la 30 de ani, ei la 22 si aveam multe subiecte comune, eu fiind extrem de atent sa nu fac pe zmeul, intrucat exista riscul de a fi pus cu botul pe labe, de unul dintre tinerii care e Doxa intr-o anumita problema unde eu aveam numai cunostinte tangentiale. Unul dintre tineri facea yoga avansata, altul era foarte buna saritor de la trambulina. Asa ca am avut ce invata de la ei. Un altul,care se credea sportiv a ramas uimit cand am executat rapid cele 50 de flotari, avand un decalaj de 35 in fata lui. M-am bucurat foarte mult de finalizarea cu succes la acestei practici, din doua motive: am vazut ca studentii daca stiu cu exactitate ce au de facut, fac si al doilea, ca daca munca lor este apreciata, lucreaza si mai bine si autoexigenta lor creste. Am invatat ca nu trebuie sa reprosez, ci trebuie sa scot in evidenta ceea ce face bine fiecare student.
In fiecare loc am intalnit studenti deosebiti, cu care m-am inteles de minune. I-am respectat. M-au respectat. Am facut ca trei sau uneori sase saptamani sa treaca repede, fara a simti ca suntem la munca grea a campului.